POLI Jobs este singura Agenţie de Plasare a Forţei de Muncă lansată de către o universitate din România.
Acest serviciu a fost înfiinţat ca urmare a identificării unei nevoi în rândul studenţilor, aceea de a li se facilita legătura cu piaţa muncii la nivel instituţional, dar şi pe fondul unei strânse legături care există între universitate şi mediul socio-economic.
Scopul nostru este acela de a asigura o inserţie adecvată a absolvenţilor pe piaţa muncii în funcţie de nivelul de calificare a acestora, media la finalul anilor de studiu, în funcție de specializare şi de ofertele de muncă disponibile din partea companiilor.
POLI Jobs oferă servicii gratuite pentru studenţii şi absolvenţii Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și se adresează exclusiv acestora.
Cu sprijinul nostru eşti cu un pas mai aproape de cariera pe care ți-o dorești! Tot ce trebuie să faci este să intri în legătură cu consultanţii noștri.